BERD a angajat o companie globală de consultanță pentru a realiza rapid, până la finele lunii martie, o analiză actuarială independentă a contractelor de reasigurare încheiate de Euroins, astfel încât orice potențial deficit de capital să fie cunoscut și remediat la timp, arată directorul BERD pentru Europa Centrală și de Sud Est, Charlotte Ruhe, într-o scrisoare transmisă marți președintelui ASF, Nicu Marcu, și ministrului Finanțelor, Adrian Câciu, obținută de Profit.ro. BERD anunță ASF că sprijină conducerea Euroins în reducerea în continuare a cotei pe piața RCA, deja diminuată sub 28%, până la 25%.
Nicu Marcu, președintele Autorității de Supraveghere Financiare, spune că instituția a sesizat tendința din piețele financiare de a da un ton asimilabil jocurilor pe computer ale tranzacțiilor pe platforme fintech, dar și proliferarea acestora prin influența rețelelor sociale, cu efect negativ asupra încrederii investitorilor în digitalizarea operațiunilor bursiere. Totuși, ASF nu se va opune inovației, ci va căuta să oprească doar comportamentele abuzive și ilegale.
Alocuțiunea Președintelui Autorității de Supraveghere Financiară, Nicu Marcu, susținută la evenimentul care a marcat aniversarea a 140 de ani de la înființarea primei burse de valori mobiliare în România.
Deputații au adoptat legea prin care ziua de 11 aprilie este instituită „Ziua educației financiare”, anunță Camera Deputaților, într-un comunicat.
Câștigarea de către BVB a statutului de piață emergentă deschide noi perspective pentru economia românească și pentru piața de capital autohtonă, însă pentru ca bursa locală să poată devein hub regional strategic în regiune este nevoie de o lichiditate mai mare, spune Nicu Marcu, președintele Autorității de Supraveghere Financiară (ASF).
Unicul candidat la șefia Autorității de Supraveghere Financiară (ASF), Nicu Marcu, până acum vicepreședinte al Curții de Conturi, a fost votat, miercuri, în funcție de către plenul Parlamentului, prin voturile PSD și PNL, în urma unei înțelegeri între aceste partide, după cum a relatat anterior Profit.ro. În comisii, Nicu Marcu a susținut că prima măsură pe care o va lua la ASF, dacă va fi confirmat și de plenul Parlamentului, va fi de a stinge conflictele publice și interne din instituție. Marcu a mai spus că ASF trebuie să fie un câine de pază al intereselor cetățenilor privind pensiile private și a arătat că decizia Parlamentului, luată la inițiativa PSD, de a suspenda tranzacționarea la bursă a activelor minoritare de la companiile de stat, a fost ”inspirată” în contextul actual.
Actualul vicepreședinte al Curții de Conturi Nicu Marcu a fost votat, marți, în comisile de specialiate ale Paralamentului, drept unicul candidat la șefia Autorității de Supraveghere Financiară (ASF), fiind susținut atât de PSD, cât și de PNL, după cum a relatat anterior Profit.ro. În comisii, Nicu Marcu a susținut că prima măsură pe care o va lua la ASF, dacă va fi confirmat și de plenul Parlamentului, va fi de a stinge conflictele publice și interne din instituție. Marcu a mai spus că ASF trebuie să fie un câine de pază al intereselor cetățenilor privind pensiile private și a arătat că decizia Parlamentului, luată la inițiativa PSD, de a suspenda tranzacționarea la bursă a activelor minoritare de la companiile de stat a fost ”inspirată” în contextul actual.
Celebrul CEx al PSD din perioada guvernelor controlate indirect de Liviu Dragnea a votat fără împotriviri ca senatorul Daniel Zamfir, promotorul mai multor legi de protecție a consumatorului, să fie propunerea partidului pentru poziția de președinte al Autorității de Supraveghere Financiară. Cu precedente în a obține majorități largi pentru proiectele sale legislative, Zamfir are șanse mari să treacă cu girul unor parlamentari din mai multe partide având în vedere că votul este secret, însă punerea acestuia pe ordinea de zi este incertă. Proiectul PNL care prevede că șeful ASF poate pierde mandatul la picarea raportului de activitate în Parlament ar fi cu dedicație pentru îndepărtarea autorului legii dării în plată în cazul în care acesta ar dobândi poziția.